Ploua infernal,
Şi noi ne iubeam prin mansarde…
Azi sunt melancolică…
tocmai pentru că azi am visat sub aripa protectoare a unui suflet drag mie; ascunsă acolo undeva într-un colţ de cămin, dimineţa devreme, în aburul unei ciocolate calde, ne-am pierdut în iluzii de iubire… astăzi viaţa e minunată, nu credeţi!?…
… sărutul tău mi-a şoptit… ţi-au crescut aripi îngerule…dute… zboară!…
nu mai mi-e frică de întuneric… de trecut… de tine… de noi…
Ploua infernal
Şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
Norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odăii erau
Neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
Nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneam,
Plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îmi spuneai, Lorelei,
Mie îmi plouă zborul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu ştiam unde+mi
Lăsasem în lume, odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi… răspunde-mi…
Cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
Şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească,
Niciodată – acea lună-a lui Marte…
N.S
http://www.trilulilu.ro/cuoreblu50/17738a4f712068
PS. melodia e minunata , nu ma lasa wordpress-ul sa o pun aici dar mergeti pe link-ul de mai sus si acultati-o , v-o recomand din suflet , e de-a dreptul fantastica…
