ar trebui să mă apuc foarte draguţ şi frumos de studiu pe casa în natură alias casa unui sculptor dar oare de ce îmi place mai mult să butonez tastatura şi să ajung inevitabil pe blog şi să scriu un alt articol…
câţi ani crezi că am? aş putea face un sondaj de opinie scurt dar de la cei ce mă cunosc aş primi răspunsul 20 de ani. hm…. incorect…. nici vorbă ………..dacă aş avea 20 de ani nu aş ţopăi pe străzi ca un copil de 3 ani … deci cred că mai degrabă am 3 ani decât 20…
aş fi vrut să îţi pot povesti mai multe… aş fi vrut să redau totul în mai multe pauze decât în cuvinte… aş fi vrut ca pavajul să nu se termine niciodată aşa cum aş fi vrut să ningă ieri…
dar cu toate astea ziua de ieri mi-a mâncat toată energia, fizică şi psihică; nu aş fi crezut vreodată că după o zi de continuă fericire nu mai poţi face nimic pentru că eşti terminat complet… origami!?……. hm!!!…. am găsit o variantă de trandafir foarte frumoasă dar dacă aş avea şi timpul necesar să îl realizez ar fi minunat…
îmi doresc ca noapte care vine să fie albă, îmi doresc să nu închid un ochi pentru simplul motiv că vreau să fac origami… pentru simplul motiv că vreau să mă joc de-a fantomele… pentru simplul motiv că vreau să simt că exist…
da, foarte frumos dar cine va merge mâine la STU.FO. cine va rezista până la ora 5 fără nici o picătură de somn…
Crezi în destin şi soartă? 
mă amuză întrebarea şi aştept o secundă…. îmi răspund în gând: nu aş fi aici dacă nu aş crede… şi apoi răspund şi la întrebare… DA, normal. Tu nu!?… un dat din cap afirmativ şi o faţa serioasă mă avertizează că situaţia e mai profundă decât pare… dar eu refuz să devin serioasă şi continui să mă prostesc ca un copil mic…
ora 15:55 – ceasul digital îşi face datoria, mă avertizează că sunt în urmă, că nu voi reuşi să termin planşele. Mintea mea se limitează să repete un singur cuvânt … clar e o problemă gravă… s-a rupt ceva în interior… nu mai procesează corect … blank…
îmi vine să i-au telefonul şi să te rog să mergem în Cărtureşti să bem un ceai, aşa vre-o 3 zile,… şi apoi să ne strecurăm pe furiş într-o casă veche şi să dormim în podul prăfuit şi plin de pânze de păianjen, luminaţi de unda unei lumânări pe cale să se stingă…. şi visez în continuare că ai chef să ne plimbăm aşa fără să ajugem nicăieri … în timp ce mâncăm vată pe băţ….
nu mai sunt coerentă deloc… cineva mi-a distrus şi ultima fărâmă de raţiune… blank… blank… blank space…
un imens gol îmi străpunge capul, gândurile, visele, amintirile şi stau, simt, exist în tot ceea ce eşti…
nu mai vreau nimic pentru că sunt cu capul în nori… mai adus până la nori şi mai lăsat acolo prosternată la picioarele Creatorului….. dar eu nu ştiu ce să îi cer…. nici măcar nu ştiu dacă am dreptul… m-ai învăţat să zbor şi ai uitat să îmi dai aripi….
oh!!! gata cu abramburicile astea … mi-a ajuns… ei dacă nu am fost destul de nebună , acum sunt pînă la capăt………
Tu ma chemi, eu apar.
Nu ma lasi sa stiu de mine macar
Ma transformi intr-o clipa
Doar tu ma prefaci si mi-e dor
Cu tine sa zbor
Ma atragi ma avant
Ma indrept acum spre necunoscut
Si imi place sa fiu unde
Nicicand n-am fost in trecut
Cu tine sa zbor este usor
Pana la nori simt ca zbor
Pana la nori
sunt a ta esti al meu
Nu ma pot gandi la altcineva
Doar cu tine plutesc
Si nu cred ca mai vrau sa cobor
PUPIK DULCIK CIUMPY MIC!!!!!
